monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acuzaţii în cazul furtului de tablouri din Rotterdam îşi recunosc faptele

Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au recunoscut, marţi, în faţa instanţei, toate faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri şi au cerut să fie judecaţi în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Acuzaţii în cazul furtului de tablouri din Rotterdam îşi recunosc faptele

Instanţa Judecătoriei Sectorului 3 i-a întrebat, la termenul de marţi, pe inculpaţii din dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc.

Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au spus că recunosc toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată de procurori şi vor să fie judecaţi în baza acestora, cu aplicarea prevederilor articolului 320 indice 1 din Codul penal.


În aceste condiţii, instanţa urmează să îi audieze pe cei trei şi apoi să acorde cuvântul procurorului şi celorlalte părţi din dosar. Primul este audiat Alexandru Bitu.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, potrivit articolului 320 indice 1. În acest caz, inculpatul va beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.


În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.


Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă.

Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", au precizat procurorii.


Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile "Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.