monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Câte smartphone-uri sunt în România?

Rata vânzare a smartphone-urilor se situează în România la 27% şi va ajunge la 52% până la finele anului 2017, a declarat miercuri Ady Rugină, director de produs la Orange Group, prezent la ZF Digital '13.

Smartphone

"La nivel internaţional, penetrarea smartphone-urilor este de 23%. America de Nord şi Europa de Vest ocupă primele locuri în privinţa ratei de penetrare a smartphone-rilor. România are o rată de 27%. Estimările pentru 2017 arată că România va ajunge la 52%, iar la nivel global va fi 43%", a spus Rugină.

Prezent la eveniment, şeful diviziei telecom a Samsung România, Sorin Manea, a afirmat că, în luna septembrie, smartphone-urile au depăşit ca vânzări telefoanele tradiţionale pe piaţa românească.


"În septembrie, smartphone-urile au depăşit telefoanele clasice la capitolul vânzări. În continuare vânzările de smartphone-uri vor creşte, dar se observă o încetinire a ritmului", a spus Manea.

Anterior, Manea a estimat că în acest an vor fi comercializate 1,5 milioane de telefoane inteligente, comparativ cu un milion de unităţi în 2011. "Rezultatele din primele nouă luni confirmă previziune pe care am avanst-o la începutul anului", a spus reprezentantul Samsung România.