monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CUTREMUR în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs vineri, la ora 3.49, în zona Vrancea.

CUTREMUR în zona Vrancea

Reprezentanţii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului au declarat pentru Mediafax că seismul cu magnitudinea de 3,4 grade s-a produs la o adâncime de 70 de kilometri şi a avut intensitatea I în zona epicentrală.

Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt: Mărăşeşti, Focşani, Adjud, Tecuci şi Oneşti.


În 6 octombrie, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

În 15 octombrie, la ora 22.33, în Vrancea s-a produs un cutremur de 4,7 grade.


Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şase cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

 

Etichete: cutremur vrancea