monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Suspecţi de tâlhărie, reţinuţi de poliţiştii clujeni

Poliţiştii clujeni au început urmărirea penală faţă de cinci persoane acuzate de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie, după ce aceştia au furat bijuterii de la o femeie de 80 ani.

Suspecţi de tâlhărie, reţinuţi de poliţiştii clujeni

Poliţia Municipiului Dej a fost sesizată, în 23 oct. 2013 despre faptul că unei femei în vârstă de 80 ani a fost jefuită de bijuteriile ce le avea asupra sa.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat cinci suspecţi, unul de 18 ani, suspect de comiterea tâlhăriei şi ceilalţi patru suspecţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.


Faţă de cei cinci s-a început urmărirea penală, doi suspecţi fiind reţinuţi pentru 24 de ore, iar trei suspecţi fiind cercetaţi în stare de libertate.

Cele două persoane reţinute urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de  tâlhărie şi complicitate la infracţiunea de tâlhărie.