monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bogdan Ota: Să fii indiferent față de lumea în care trăiești e ca și cum ți-ai construi o vilă în cimitir

Pe 31 octombrie 2013, ora 20:00 Bogdan Ota va prezenta pe scena Operei Maghiare din Cluj spectacolul UNITED.

Bogan Ota

De ce un eveniment artistic pe tema conexiunii spirituale dintre oameni? 

Asa cum se știe deja, nu sunt la prima colaborare cu Opera Maghiară, iar ideea acestei co-producții mi-a venit ca urmare a frământărilor  sociale din România contemporană și din istoria recentă a țării noastre. Oamenii au la dispoziție întregul univers pe care-l pot modela și masteriza după bunul lor plac, totul depinde de vibrația sufletească a fiecăruia. Nu trebuie să dispară ungurii, secuii, tătarii, americanii sau rromii de pe fața pământului ca să fim cu adevărat fericiți. Cu toții suntem oameni, iubim, ne luptăm pentru propria fericire, vibrăm exact la fel chiar dacă vorbim limbi diferite. Acum sunt mult mai bogat față de anul trecut căci mi-am facut, chiar aici in Cluj, mulți prieteni maghiari, unii din ei fiind colegi de la Opera Maghiară. Dragi români: credeți-mă! Personal nu am întâlnit încă ungurul care să mă trateze altfel decât ca pe aproapele său. Asta încercăm noi artiștii să demonstrăm în spectacolul United: oamenii nu sunt conectați economic, politic sau administrativ, oamenii sunt conectați doar de propria lor vibrație, adică spiritual.


Care este povestea în care vrei să implici emoțional publicul?

Publicul își va trăi propria poveste, căci fiecare simte în felul său. Temele prezentate în spectacol sunt legate de spiritualitate, emoție, religie vs. credință, dragostea puternică ce transcede chiar și barierele morții. Mulți se vor regăsi cu siguranță în fiecare lucrare muzicală, iar noi artiștii ne vom da toată silința ca toată lumea să-și înțeleagă în cel mai profund mod propria ființă. Cei ce nu vor înțelege anumite pasaje musicale, vor fi ajutați de imagine, de balet, de soliști, de versurile pieselor. Sunt atât de multe elemente artistice ce conlucrează încât spectatorul va fi cu siguranță edificat până la cel mai mic detaliu, indiferent de tema abordată în piesa respectivă.


Publicul va călători alături de noi prin istorie, va descoperi ororile războiului, tragedia lui Iisus, povestea lui Romeo și a Julietei, frumusețea bătrâneții atunci când, privind în urmă, ai amintiri atât de frumoase încât parcă trăiești pentru a doua oară, scufundat în visele propriului trecut,  drama fiului rătăcitor și bucuria reîntoarcerii lui acasă, inocența jucăușă a copilului și entuziasmul cu care acesta explorează lumea. Vom trezi emoții și amintiri vechi, îngropate de mult în subconștient și totodată vom da naștere altora noi, plecând din sala de spectacol mai energici și  plini de entuziasm. 

Față de spectacolul REVELAȚIA, prezentat în februarie 2013 la Opera Română din Cluj, ce elemente noi aduce UNITED ca și concepție și viziune artistică?


Tehnic vorbind spectacolul e pregătit în cel mai mic detaliu de profesioniști. Începând de la coregrafi, sunetiști, ingineri de lumini, scenografi, editori de partituri, aceștia fiind o parte din cei aflați în spatele spectacolului, și până la fiecare artist ce va performa pe acea scenă, fie instrumental, vocal sau ca balerin, fiecare muncește încă de acum o lună la fiecare detaliu pentru ca acest spectacol să aibă succesul  scontat. Elementele noi țin de prezentarea în premieră a unor piese de pe albumul următor și a multor elemente nemaiîntâlnite într-un concert de această factură. Am foarte mulți colaboratori, prieteni dragi, de care România nu a auzit. Eu încerc să le ofer sanșa pe care eu din nefericire nu am avut-o acasă: de a fi pe scena unui spectacol uriaș, în fața a sute de oameni și a camerelor de televiziune și tot ce trebuie să facă e doar să strălucească, așa cum le-a fost dat prin decret divin, prin talentul și munca lor.

De ce ai ales să colaborezi cu artiștii Operei Maghiare?


Îi iubesc pur și simplu. Sunt profesioniști, sunt înțelegători, sunt prietenoși și mai presus de orice sunt dezinteresați! “UNITED” este o co-producție artistică. Muzica și orchestrația îmi aparțin, dar dansul e creația d-nei coregraf Melinda Jakab, scenografia e semnată de Venczel Attila, dirijatul îi aparține lui Kulcsár Szabolcs. Și bineînțeles nimic din ce veți auzi și vedea nu s-ar putea face fără bunăvoința d-nului Szep Gyula, directorul acestei prestigioase instituții. Omul acesta a întors munții la propriu pentru ca acest spectacol să aibă loc aici, în această dată. Supriza pentru cei ce încă mai cred că ungurii sunt “ai dracului” constă în faptul că nimeni din cei amintiți mai sus nu mi-a  dat  ocazia  să le ofer măcar o cafea, așa… ca recompensă. Ce să mai spun că și-au dat viața și întregul lor program peste cap pentru acest spectacol. Coregrafia pentru 10 balerini nu e ușor de compus și de coordonat, cele două orchestre ce-și vor da mâna pe scenă, împreună cu o formație rock alcătuită ad-hoc special pentru această zi nu-s ușor de dirijat și de pregătit. Ca și cum nu ar fi avut suficient pe cap, producțiile și mai ales premierele proprii, au îmbrățișat cu dragoste proiectul UNITED și îl pregătesc minuțios și profesionist fără a precupeți timp, efort, bani. 

Care ar fi din punctul tău de vedere, cel mai important câștig pentru o persoană care intră pentru prima oară în sala de spectacol la un concert semnat Bogdan Ota? Ți-ai propus până acum să livrezi prin muzica ta un anumit mesaj către public?


Mi-am propus să-l atrag pe ascultatorul meu înapoi către el însuși, către sinele său divin. De ce? Iată, de exemplu, vorbind cu omul și prietenul  Ștefan Gadola, am concluzionat împreună că trăind în această societate e o datorie divină în primul rând și în al doilea rând morală să facem  tot ce ne stă în putință să o facem frumoasă, fără a precupeți vreun efort. Nu avem o scuză pentru a nu face nimic. Suntem oameni și în orice fel de palate am trăi, orice fel de mașini am conduce tot vom păși afară din ele. Să fii indiferent față de lumea în care trăiești e ca și cum ți-ai construi o vilă în cimitir, fericit că nu te deranjează nimeni. Mesajul meu către lume este: Fiți fericiți! E singura voastră datorie. Fiind fericiți vă  veți schimba viața. Schimbându-vă viața veți schimba lumea! E chiar atât de simplu!