monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O explozie solară de clasă maximă s-a produs ieri!

O explozie solară de clasa X2.3 s-a produs marţi, la ora 21:54 GMT, aceasta fiind a treia explozie de clasă maximă în decurs de o săptămână, a informat miercuri Institutul rus de Geofizică Aplicată, potrivit agenţiei de presă Ria Novosti.

O explozie solară de clasă maximă s-a produs ieri!

Zona în care s-a produs această ultimă explozie este situată la marginea de vest a discului solar. Potrivit experţilor, explozia s-a produs într-o zonă 'geomagnetic ineficientă', adică ejecţia de plasmă nu poate ajunge pe Terra şi nu poate cauza tulburări geomagnetice, scrie Agerpres.

La 25 octombrie, două explozii solare consecutive de clasa X s-au produs în sectorul solar 1882, unde asemenea fenomene nu au fost observate din mai 2013. Acestea au fost urmate de o serie de explozii de clasa M.

În funcţie de puterea radiaţiilor X, exploziile solare se împart în cinci clase: A, B, C, M şi X. Clasa minimă A0.0 corespunde puterii de radiaţie de pe orbita Pământului (aproximativ 10 nanowaţi pe metru pătrat). La trecerea către următoarea literă, puterea radiaţiei creşte de zece ori.