monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Procurorii nu au găsit niciun vinovat în scandalul cadavrelor decapitate de la IML Cluj

La începutul lunii martie a acestui an, cinci capete ale unor cadavre de la IML Cluj au dispărut după un curs postuniversitar organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj, la care au participat mai mulţi studenţi străini.

Procurorii clujeni nu au găsit niciun vinovat în acest caz şi au închis dosarul. Poliţia Cluj a început o anchetă penală pentru a depista cine se face vinovat de infracţiunea de profanare de cadavre dar nu a fost găsit niciun vinovat.

Comisarul şef Dan Diacenco, care a anchetat cazul, a ajuns la concluzia că nimeni nu se face vinovat pentru infracţiunea de profanare de cadavre deşi legislaţia obligă la acordarea unui respect persoanei decedate.


„Din primele verificări efectuate a rezultat că în perioada 18-22 februarie 2013, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca a organizat un curs internaţional de chirurgie estetică reconstructivă, împreună cu Universitatea Durante Scacchi din Milano, Italia”, se arată în referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care procurorul Claudiu Boţogan a dispus neînceperea urmării penale, potrivit evz.ro.

Nu se vorbeşte despre profanare de morminte

Potrivit evz.ro, în cele două pagini şi jumătate poliţistul Diacenco relatează faptul că la curs au participat 18 medici din Italia şi nouă din România, că medicii au participat la mai multe şedinţe de pregătire, care s-au desfăşurat în paralel, „respectiv cap şi gât, în sala de disecţii a UMF şi lambouri pe secţiuni de trunchi şi membre, în sala de autopsii a IML Cluj”.


Ca urmare a acestor şedinţe de instruire, medicii au separat „extremităţile cefalice de trunchi, în cazul a cinci cadavre”. În schimb, în referatul prin care s-a dat NUP nu există nicio referire la infracţiunea de profanare de cadavre care se referă şi la „acţiuni de vătămare şi degradare”. După cursul respectiv, cadavrele celor cinci oameni ai străzii nu au fost cosmetizate, ci, din contră trupurile decapitate, care prezentau urme de tăieturi, au fost aruncate unele peste altele în frigiderul IML, iar cele cinci capete au fost aruncate într-un sac.

Şeful IML Cluj, destituit în urma scandalului

În urma acestui scandal, şeful IML Cluj, Costel Siserman, a fost demis. Costel Siserman a motivat că prin protocolul încheiat între IML şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu, cadavrele nerevendicate, fără aparţinători, pot fi folosite în scop didactic, iar capetele decedaţilor au fost întrebuinţate de medici din Italia în cadrul unui curs de chirurgie plastică desfăşurat la Cluj-Napoca între 18 şi 21 februarie.