monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un român, inclus în topul TIME al celor mai influenţi tineri din lume în 2013

Ionuţ Budişteanu

Ionuţ Budişteanu, tânărul în vârstă de 19 ani care a câştigat în acest an marele premiu de 75.000 de dolari la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) din SUA, a fost inclus în topul celor mai influenţi 16 tineri ai anului, clasament realizat de publicaţia americană Time.

Topul cuprinde personalităţi tinere cunoscute pentru reuşitele lor în diferite domenii, de la literatură, ştiinţă, activism şi modă, la sport şi entertainment, potrivit Mediafax.

Ionuţ Budişteanu, originar din Râmnicu Vâlcea, a fost nominalizat pe locul al nouălea în acest top pentru creaţia care i-a adus locul întâi la competiţia Intel International Science and Engineering Fair, desfăşurată în Phoenix, SUA, în luna mai a acestui an: o maşină low-cost care nu are nevoie de şofer.


"Prototipul prezintă posibilitatea de a construi vehicule cu o modalitate autonomă de conducere, fiind nevoie pentru acest proces de doar 4.000 de dolari, spre deosebire de maşina care se conduce singură concepută de Google, cu un cost de 75.000 de dolari", explică redactorii TIME pe site-ul publicaţiei. "Budişteanu, elev în România, a folosit tehnologia inteligenţei artificiale şi o cameră montată pe maşină pentru a identifica benzi de circulaţie, curbe, automobile şi chiar oameni".

Clasamentul celor mai influenţi tineri din lume din 2013 este condus de Lorde, o cântăreaţă de 17 ani din Noua Zeelandă.


Lista este completată de nume ca Nick D’Aloisio, creatorul unei aplicaţii pe care CEO-ul Yahoo a cumpărat-o pentru 30 de milioane de dolari, tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, nominalizată anul acesta la Premiul Nobel pentru pace, Malia Obama, fiica preşedintelui Statelor Unite, şi figuri cunoscute din industria de entertainment din SUA.