Actualitate
Proiect pentru îmbunătăţirea vieţii copiiilor cu autism
Proiectul “Călători în lumea basmului”, derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi Asociaţia Autism Transilvania, va începe astăzi la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”.
Proiectul se lansează cu prilejul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, iar scopul acestui demers este acela de a contribui la formarea unor conduite şi atitudini care să ducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor autişti şi a familiilor din care provin, precum şi la integrarea socială a acestora la nivel local.
Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Cluj, se urmăreşte stabilirea unei relaţii de intermediere între terapeuţi, educatori şi copii cu tulburări din spectru autist (TSA) sau copii cu dezvoltare tipică. „Sunt propuse o serie de activităţi, lectură urmată de o parte practică: modelaj, desen, muzică, organizate şi coordonate în colaborare de către bibliotecari şi specialişti în domeniu: terapeuţi şi educatori. Tematica diversă va fi adaptată nevoilor copiilor cu TSA, punându-se accent pe folosirea unui limbaj clar şi concret şi a suportului vizual, aspect extrem de important în modul de receptare a informaţiei de către aceşti copii”, precizează reprezentanţii forului judeţean.
Întâlnirile vor avea loc săptămânal, în cadrul Secţiei pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj-Napoca, copiii fiind însoţiţi de familie, terapeuţi şi voluntari din cadrul Asociaţiei Autism Transilvania. De asemenea, vor avea loc vizite colective ale grupelor şi claselor din cele zece grădiniţe şi de la o şcoală, care au copii cu TSA integraţi în instituţiile lor.