Actualitate
Înlăturarea ţurţurilor de gheaţă de pe acoperişuri costă 165 lei/oră
Ţurţurii de gheaţă şi zăpada de pe acoperişurile clădirilor Primăriei vor fi îndepărtate de o firmă de specialitate. Pentru ţurţuri intervenţia costă 165 lei/oră, iar pentru zăpadă, 90 lei/oră.
De regulă, proprietarii clădirilor din oraş apelează la echipele de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj pentru înlăturarea ţurţurilor de gheaţă care ar putea pune în pericol viaţa celor care trec prin zona imobilelor respective. Primăria Cluj-Napoca a decis însă să rezolve problema ţurţurilor de pe propriile clădiri prin încheierea unui contract cu o firmă cu personal calificat.
În acest sens, a fost lansat un anunţ pe site-ul Primăriei, prin care cei interesaţi pot depune oferte, urmând ca apoi să fie desemnată oferta câştigătoare. Intervenţiile ar urma să aibă loc cu autovehicule cu platforme ridicătoare cu braţ, cu personal calificat în efectuarea de lucrări la înălţime şi servicii de îndepărtare de pe acoperişuri a depunerilor mari de zăpadă cu risc de alunecare şi cădere pe trotuar sau carosabil, în sistem alpinism utilitar.
Preţul estimat din caietul de sarcini este de 165 lei fără TVA/ora de intervenţie pentru îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă cu utilizarea mijloacelor mecanizate, 90 lei fără TVA/ora de intervenţie pentru îndepărtarea zăpezii de pe acoperişuri în sistem alpinism utilitar. Preţul total pentru maximum 150 de imobile aflate în proprietatea sau/şi administrarea Primăriei Cluj-Napoca, pentru ambele proceduri este de 37.512 lei fără TVA la un curs BNR al euro de BNR 4,4331 lei.
Echipele vor interveni în 30 de minute de la solicitare
Potrivit anunţului, scopul încheierii contractului este prevenirea accidentării persoanelor şi producerii de pagube materiale determinate de căderea pe trotuar sau carosabil a depunerilor mari de zăpadă cu risc de alunecare de pe acoperişurile imobilelor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca.
Lucrările de intervenţie vor fi efectuate la solicitarea Biroului de Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei. Echipele au obligaţia să se deplaseze la faţa locului în termen de 30 de minute de la solicitare. “Executantul va asigura capacitatea de interveneţie pe întreaga perioadă a sezonului rece fiind exclusă invocarea indisponibilităţii personalului aferent”, se precizează în caietul de sarcini.
Potrivit caietului de sarcini, intervenţia se tarifează pe oră şi cuprinde contravaloarea în lei pentru serviciile prestate de alpinist pentru o echipă formată din patru-cinci persoane.