monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cererile pentru ajutoarele de încălzire se mai pot depune până miercuri

20 noiembrie este ultima zi în care clujenii pot depune cereri pentru ajutoarele de încălzire. Anul trecut au fost depuse 8.965 de cereri.

Ajutoare incalzire

În perioada sezonului rece (noiembrie 2013 – martie 2014) pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, cu gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibili solizi, persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreuna, dacă veniturile cumulate ale persoanei, familiei sau persoanelor care se gospodăresc împreuna la aceaşi adresă, se situeaza sub: 1.082 lei pentru persoanele singure beneficiare de încălzire de la RAT, 786 lei/persoană familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună beneficiare de încălzire de la RAT, 615 lei/persoană pentru persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună şi folosesc pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi.

Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, anul trecut în perioada noiembrie 2012 – martie 2013 au fost depuse 8.965 de cereri, din care au fost iniţial aprobate 7.910, iar 1.055 au fost respinse. Din cererile aprobate iniţial, în urma verificaăilor din evidenţele fiscale au fost depistate 466 dosare cu bunuri de natura excluderii de la acordarea ajutorului, iar în alte 1.118 cereri a fost depistată existenţa depozitelor bancare de peste 3.000 lei. Pentru aceste persoane au fost întocmite dispoziţii de recuperare a sumelor acordate în mod necuvenit.