monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Prefectura Cluj, vizitată de Ambasadorul Norvegiei în România

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, s-a întâlnit marţi, 19 noiembrie (a.c.), cu Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Excelența Sa doamna Tove Bruvik Westberg cu care a discutat despre infrastructura universitară clujeană, despre sprijinul financiar pe care Norvegia îl oferă României dar și despre incluziunea socială a comunității rrome.

Prefectura Cluj, vizitată de Ambasadorul Norvegiei în România

În cadrul întrevederii, a fost exprimat interesul reciproc pentru valorificarea relaţiilor bilaterale şi consolidarea acestora, mai ales sub aspect academic, investiţional şi social.

Un subiect important al discuţiilor dintre cei doi oficiali a fost cel referitor la infrastructura universitară clujeană şi numărul mare de studenţi interesaţi în studierea limbii norvegiene, doamna ambasador Tove Bruvik Westberg exprimând convingerea că prin Programele de Burse finanţate prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE), un număr cât mai mare de studenţi norvegieni vor fi interesaţi să studieze la Cluj-Napoca şi în România, în general.


Prefectul judeţului a subliniat importanţa fondurilor alocate României de către Norvegia, prin cele două mecanisme financiare: cel al SEE şi cel bilateral norvegian. De asemenea, în ceea ce priveşte atragerea investitorilor străini, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a spus faptul că la nivelul judeţului Cluj, „autorităţile administraţiei publice locale conlucrează cu succes în vederea atragerii de investitori, Clujul bucurându-se de o reputaţie bună, mai ales în domeniul IT”.

Un alt aspect abordat a fost cel referitor la minoritatea rromă şi la modalităţile concrete de incluziune socială practicate la nivelul judeţului Cluj, prefectul judeţului sublinind faptul că „problema minorităţii rrome este una europeană, care necesită o continuă susţinere financiară şi că, în opinia sa, soluţia o reprezintă menţinerea acestora în şcoală o cât mai lungă perioadă de timp inclusiv obţinerea unei calificări profesionale”, mai adăugat prefectul clujean.


La finalul întrevederii, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a convenit cu doamna ambasador Tove Bruvik Westberg ca în decursul anului viitor să fie organizată la Cluj-Napoca o întâlnire între oamenii de afaceri clujeni şi cei norvegieni, care să deschidă calea unor proiecte de investiţii comune.