Actualitate
FOTO - Elena Băsescu, cu fiica sa în Parlamentul European: "De luni am revenit la muncă, am luat-o cu mine la Strasbourg"
Europarlamentarul Elena Băsescu spune că de luni a revenit la muncă, după o pauză de două luni, însă, întrucât nu se poate despărţi de fiica sa, Sofia, a luat-o cu ea la Strasbourg, mai multe fotografii realizate în PE, în care apare ţinând în braţe fetiţa, fiind postate pe pagina sa de Facebook.
"De luni, am revenit la muncă după o pauză de două luni. Însă nu mă pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg", scrie Elena Băsescu, într-o postare pe Facebook, mesajul fiind însoţit de o serie de fotografii care o înfăţişează în PE alături de fetiţa sa şi de câţiva europarlamentari.
"Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei. I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară", a adăugat Elena Băsescu, în postarea de pe profilul său de Facebook.
Fetiţa Elenei Băsescu s-a născut la 1 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. Sofia Anais este primul nepot al preşedintelui Traian Băsescu.