monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tamiflu expirat din 2009 la Spitalul de Boli Infecţioase

Inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au descoperit, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj, două loturi din medicamentul Tamiflu expirate încă din anul 2009.

 

Medicamentul e folosit pentru tratarea gripei, inclusiv A H1N1. Controalele au fost făcute la spital în urma unor sesizări telefonice.

Potrivit conducerii CJPC Cluj, medicamentul putea fi folosit chiar dacă a expirat, dar numai în cazul unei pandemii de gripă, cum a fost cea de A H1N1 din anul 2009. Din acest motiv, în 2009, termenul de valabilitate al medicamentului Tamiflu a fost prelungit de Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului, dar dozele respectivele nu trebuiau folosite decât în caz de pandemie. La Spitalul de Boli Infecţioase Cluj a fost prelungit termenul de valabilitate pentru două loturi de Tamiflu. „Acestor loturi le-a fost prelungită valabilitatea deoarece în anul 2009 a existat pandemie - virusul A H1N1-  iar unitatea spitalicească ar fi trebuit să folosească loturile respective doar destinaţiei date de Minister. Restul loturilor intrate au termenele de valabilitate care nu intră sub incidenţa recomandării de prelungire”, a declarat Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj.

Conform unei adrese din 2009 a Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat ca, în cazul declarării unei pandemii de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, termenele de valabilitate ale medicamentelor antivirale existente pe piaţă să fie prelungite cu încă 2 ani, adică de la 5 la 7 ani.

„Având în vedere cele menţionate anterior, Comisariatul Judeţean  Pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a întreprins demersurile necesare retragerii de la utilizare a Tamiflu al cărui termen de valabilitate dat de către producător era expirat”,a precizat Mircea Radu. El a mai adăugat că în cazul în care pacienţii au dubii în ceea ce priveşte termenul de valabilitate a unor medicamente, se pot adresa CJPC Cluj, pentru a evita îmbolnăvirea cu bună ştiinţă.