Actualitate
Elie Wiesel, decorat cu Medalia Prezidenţială de preşedintele israelian, Shimon Peres
Evreul american de origine română, Elie Wiesel, a primit, luni, la New York Medalia Prezidenţială din partea preşedintelui israelian Shimon Peres, pentru "contribuţia sa unică la memoria Holocaustului" şi pentru faptele sale care şi-au pus amprenta asupra omenirii.
"Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul. Dumneavoastră personal aţi trecut prin cele mai atroce orori ale umanităţii şi, ca supravieţuitor al Holocaustului, aţi ales să vă dedicaţi viaţa transmiterii mesajului - să nu se mai întâmple niciodată", a declarat Peres, potrivit site-ului ynetnews.com, preluat de Mediafax.
"Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu", a răspuns Wiesel.
Medalia Prezidenţială este cea mai înaltă distincţie civilă acordată în Israel şi i-a fost oferită şi preşedintelui american Barack Obama în timpul vizitei sale în această ţară.
Elie Wiesel, care s-a născut în România, în 1030 de unde a fost trimis la Auschwitz împreună cu familia sa, în 1944, iar acolo a supravieţuit atrocităţilor Holocaustului. După ce a emigrat în Statele Unite, el s-a implicat în menţinerea vie a moştenirii Holocaustului şi a devenit o figură recunoscută în acest domeniu.
Wiesel a încurajat şi alţi supravieţuitori ai Holocaustului să îşi spună poveştile, el însuşi publicând peste 40 de cărţi. În 1986, el a primit premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa în calitate de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru Holocaust.