monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO: Ultima nebunie în materie de cură de slăbire. Ați încerca așa ceva?

Noua modă în curele de slăbire în rândul adolescentelor este consumul de vată îmbibată cu suc de portocale, fenomen extrem de periculos pe care tinerele nu îl iau, din nefericire, în serios.

Ultima nebunie în materie de cură de slăbire: Vată îmbibată în suc de portocale

Bria Murphy, fiica cea mare a actorului Eddie Murphy, spunea în luna iunie că știe cum fac manechinele să rămână slabe. ”Am auzit că unele fete mănâncă vată îmbibată cu suc de portocale. O înmoaie în suc și apoi o mănâncă să aibă impresia că se satură”, scria ea.

Moda a fost adoptată repede de adolescente care vor să rămână slabe cu orice preț ca să semene cu modelele ce apar pe coperțile revistelor. S-au creat grupuri pe Facebook și pe internet circulă videoclipuri despre acest regim, potrivit 7sur7.be, preluat de Agerpres.


Brandie Kiskie, ziaristă specializată în diete, trage semnalul de alarmă. ”Nu am mai văzut așa ceva înainte. Din asemenea regim nu poate rezulta nimic pozitiv”, a afirmat ea la postul ABC și a încercat să demonstreze absurditatea unui astfel de comportament dând un exemplu flagrant. ”Hainele noastre sunt făcute din poliester și bumbac, așa încât nu avem decât să înmuiem tricoul într-un pahar cu suc și să îl mâncăm”, a spus ea.

Părerea ei este împărtășită și de doctorul Ovidio Bermudez, care revine asupra pericolelor acestei practici. ”Se poate ajunge la obstrucționarea tractului intestinal, iar obstrucționarea completă poate pune viața în perico”', a explicat el la emisiunea ”Good Morning America”, adăugând că tinerele care fac această experiență riscă și să se sufoce. În plus, consumul de alimente este vital, amintește specialistul.

Etichete: cura de slabire