monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A MURIT actorul Paul Walker. Vedeta din seria "The Fast and The Furious” avea 40 de ani. FOTO de la locul accidentului

Actorul Paul Walker, devenit celebru graţie rolurile din seria "Furios şi iute/The Fast and The Furious”, a murit în urma unui accident de maşină.

Anunţul a fost făcut pe pagina pagina oficială de Facebook a actorului de către echipa acestuia, informează BBC.

 Potrivit mesajului postat, Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, era pasager într-un autoturism Porsche condus de către un prieten al actorului. Şoferul a pierdut controlul autovehiculului în comunitatea Valencia, din nordul oraşului Los Angeles.


 Maşina a ieşit de pe carosabil, s-a lovit de un stâlp şi a fost imediat cuprinsă de flăcări. Ambii pasageri au fost declaraţi decedaţi la sosirea echipajelor de salvare.

 "Cu inima îndoliată trebuie să confirmăm că Paul Walker a murit într-un tragic accident auto în timp ce se deplasa către un eveniment de caritate pentru organizaţia Reach Out Worldwide. El era pasager în maşina condusa de un prieten. Ambii şi-au pierdut viaţa. Vă mulţumim pentru răbdare şi, asemeni vouă, suntem uimiţi şi întristaţi de această veste (...) Vom face tot posibilul să vă ţinem la curent despre modalităţile în care vă puteti adresa condoleanţele”, este mesajul postat de echipa actorului pe Facebook.


 Actorul american Paul Walker a devenit celebru graţie rolurile din seria "Furios şi iute/The Fast and The Furious” (2001; 2003; 2009).

El a apărut şi în "The Fast and The Furious” 6, care a fost lansat anul acesta, în luna mai.