monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria Apahida anunţă public că va încălca legea

Primăria vrea să amplaseze rulote de tip fast-food în incinta Liceului din comună, cu toate că legea interzice clar comercializarea produsele de acest tip în apropierea unităţilor de învăţământ.

Primarul localității Apahida, Grigore Fati

Deşi a trecut mai bine de un an de la intrarea în vigoare a legii care interzice vânzarea produselor nesănătoase în raza de 100 de metri de la şcoli, autorităţile din Apahida, nu ştiu sau se fac că nu cunosc legea.

Astfel, Consiliul Local Apahida a anunţat că scoate la licitaţie „o suprafaţă de teren de 15 mp în incinta Liceului Tehnologic «Ştefan Pascu», pentru amplasarea unei rulote de tip fast-food”.


Iniţiativa este ruptă de realitate nu doar prin necunoşterea cadrului legislativ. Statisticile situează România pe unul dintre primele locuri în ceea ce priveşte problema copiilor supraponderali şi obezi din Uniunea Europeană, iar consumul de fast-food a ajuns la 60% în rândul copiilor şi adolescenţilor.  

Cuibus: Nu am nimic cu rulotele dacă se respectă legea

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj spune că nu are nimic împotriva amplasării de rulote în apropierea şcolilor, atât timp cât legea este respectată.


„Rulotele pot funcţiona în incinta şcolilor şi liceelor dacă se îndeplinesc condiţiile legale, adică dacă comercializează produse care nu sunt interzise prin legea pentru o alimentaţie sanatoasă în unitaţile de învaţământ preuniversitar, cum ar fi fructele sau produsele de patiserie corect ambalate şi etichetate”, a explicat Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.