monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UE propune Ucrainei pregătirea unui plan pentru aplicarea unui eventual ACORD DE ASOCIERE

Uniunea Europeană a propus, joi, Ucrainei pregătirea unui plan pentru implementarea unui eventual acord de asociere, cu condiţia ca Administraţia de la Kiev să asume angajamentul "clar" de semnare a acordului.

"Pe baza unui angajament clar al Ucrainei de semnare a acestui acord, pregătim o foaie de parcurs pentru implementarea documentului", a declarat, conform AFP, Stefan Füle, comisarul UE pentru Politici de Vecinătate, după întrevederea pe care a avut-o la Bruxelles cu vicepremierul Serghei Arbuzov, relatează Mediafax.

Füle s-a declarat pregătit să examineze "în profunzime" toate problemele legate de această implementare, denunţând "exagerările" care circulă cu privire la costul acordului de asociere pentru economia ucraineană. El a apreciat că este "important să privim cu luciditate beneficiile pe termen lung şi să nu considerăm" acordul "ca fiind un cost". "Trebuie să ne înţelegem în ceea ce priveşte cifrele", a declarat el.


El a confirmat de asemenea că UE susţine în continuare să ajute Ucraina, aflată în mari dificultăţi financiare, să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). "Ne vom concentra asupra nevoilor financiare imediate ale Ucrainei pentru a ajuta FMI şi ţara să ajungă la un acord".

Sub presiunea Rusiei, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a renunţat la sfârşitul lui noiembrie la semnarea acordului de asociere negociat timp de mai mulţi ani cu europenii. El a asigurat totuşi că are încă intenţia de a îl semna, fără a da o altă dată.


Füle a calificat întâlnirea cu Arbuzov drept "sinceră şi deschisă". Vorbind de un dialog "sincer şi deloc uşor", acesta din urmă s-s declarat "încrezător" în faptul că cele două părţi vor ajunge să "se înţeleagă într-un viitor apropiat".

Printre punctele de discuţie, acesta a amintit problemele comerciale, Ucraina temându-se de represalii dure din partea Rusiei în cazul unui acord cu UE, însă şi energia şi relaţiile cu FMI.


Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că poarta Uniunii vamale al cărui principal membru este Rusia rămâne deschisă Ucrainei, adăugând că acest proiect are "interese economice reale".