monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 12.200 de pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti în ultima lună

Sursa foto: ziaruldepenet.ro

Poliţiştii au confiscat 12.295 de pomi de Crăciun şi 7.823 de coroniţe de brad, au întocmit dosare penale pentru 737 de infracţiuni şi au dat amenzi de aproape 3,45 milioane de lei, în urma controalelor făcute în ultimele patru săptămâni, în pieţe şi târguri şi pe drumurile naţionale.

Controalele au fost făcute în cadrul acţiunii naţionale "Pomi de Crăciun", în perioada 15 noiembrie - 13 decembrie, pe drumurile publice şi forestiere, în zonele împădurite cu răşinoase, în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

În cele patru săptămâni, poliţiştii au constatat 737 de infracţiuni, dintre care 456 prevăzute de Codul Silvic şi au dat 2.511 amenzi, în valoare totală de 3.448.944 de lei.


Echipele de control au confiscat aproape 8.000 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 1.157.147 de lei, 12.295 de pomi de Crăciun în valoare totală de 602.780 de lei şi 7.823 de coroniţe de brad şi şi 19.867 de kilograme de cetină, în valoare de 57.249 lei. Valoarea bunurilor confiscate este de peste 1,8 milioane de lei.

Controalele sunt făcute de poliţiştii de ordine publică de la inspectoratele judeţene, sub coordonarea ofiţerilor Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din IGPR. La acţiuni participă şi specialişti silvici din Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură şi din Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.