Actualitate
ACCIDENT rutier grav în Ceanu Mare
Un accident grav de circulație a avut loc astăzi în localitate Strucuț, comuna Ceanu Mare, unde un conducător auto a intrat cu autoturismul într-un cap de pod.
Un bărbat de de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Strucut, dinspre Ceanu Mare spre Iuriu de Câmpie, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, drum acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod, după care autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 65 ani şi cu rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unei femei de 22 ani, aceştia fiind transportaţi la Spitalul municipiului Câmpia-Turzii.
Autoturismul a fost avariat în proporţie de 80%, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 8000 lei.
Din primele verificări s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului ar putea fi conducătorul autoturismului, care a încălcat regula de circulaţie privind ”neadaptarea vitezei la condiţiile de drum”.
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.