monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dosarul Zambaccian s-a încheiat. Verdictul va fi dat în 6 ianuarie!

Decizia definitivă în dosarul Zambaccian va fi anunţată în 6 ianuarie, au stabilit, joi seară, magistraţii instanţei supreme, după ultimul termen al recursurilor faţă de hotărârea prin care fostul premier Adrian Năstase şi soţia acestuia au primit pedepse cu suspendare.

Adrian Năstase și soția sa, Dana Năstase

La ultimul termen, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut completului de cinci judecători pedepse cu executare pentru Adrian şi Dana Năstase, informează Mediafax.

De cealaltă parte, apărarea lui Adrian Năstase, formată din patru avocaţi, a arătat că există numeroase vicii în dosarul Zambaccian, precum probe şi documente fără relevanţă juridică, mărturii contradictorii şi acuzaţii ce nu există în materialitatea lor.


Avocaţii au cerut judecătorilor să îi achite pe soţii Năstase sau, în cel mai rău caz pentru aceştia, să menţină decizia primei instanţe şi să respingă recursul făcut de DNA.

Adrian Năstase a declarat, la finalul judecării dosarului, că numai dacă instanţa ar da o pedeapsă cu spânzurarea, poate că l-ar şoca, arătând că în această cauză au rămas în suspensie o mulţime de lucruri, iar rejudecarea ar fi o soluţie normală.


Completul de cinci judecători al ICCJ a rămas pronunţare şi a anunţat, la câteva zeci de minute după finalizarea ultimului termen, că verdicul va fi dat la începutul anului viitor, în 6 ianuarie.