monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GALERIE FOTO: 400 de elevi de la Liceul “Lucian Blaga” au sărbătorit Crăciunul Multicultural

Elevii s-au îmbrăcat în costume populare specifice ţării pe care o reprezentau, au pregătit preparate culinare şi mici scenete.

400 de elevi de la Liceul “Lucian Blaga” au sărbătorit Crăciunul Multicultural

Plini de energie, cu iniţiativă şi ideei, elevii de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” au pregătit un spectacol pe cinste. Ei au serbat cea de-a XV-a ediţia a “Crăciunului Multicultural”. În cadrul acestui eveniment elevii au avut de reprezentat o ţară, sau o regiune din România, cu tradiţiile ei, preparatele culinare şi portul popular specific.

O tradiţie păstrată de 15 ani

„Crăciunul Multicultural” a luat naştere în urmă cu 15 ani. De atunci el este păstrat cu sfinţenie în fiecare an de către elevii liceului. Anul acesta, la acest eveniment au participat un număr de aproximativ 400 de elevi.


“Este o zi de mare sărbătoare la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” pentru că sărbătorim “Crăciunul Multicultural”. Este ziua în care clasele aleg să-şi pregătească sălile de curs în modul specific unei ţări atât. Pregătirea se face atât ambiental cât şi culinar, cu câte o scenetă, prin care să reprezinte tradiţiile poporului respectiv. Sunt implicate toate clasele de liceu, fără clasa a XII-a. Avem şi clasele VII-a şi a VIII-a din şcoala gimnazială. Sunt implicaţi la acest eveniment, aproximativ 400 de copii. Elevii sunt costumaţi în spiritul unei ţări sau a unei regiuni din România. Este a XV-a tradiţie de când se păstrează acest eveniment”, a declarat directorul Liceului Teoretic “Lucian Blaga”, Monica Laura Ungurean.

Fiecare ţară cu portul ei

Porturi populare din toată lumea au putut fi văzute la acest eveniment. Unii dintre elevi au ţinut să şi le fabrice singuri, iar alţii le-au închiriat de la diverse instituţii culturale sau de la cunoştinţe. Au putut fi văzute porturi populare din Siria, Franţa, Italia, Mexic, China s.a.


Alexandra Zehan şi Ioana Cioban, elevele clasei a VIII-a A, povestesc că şi-au închiriat costumele de la institutul chinezesc: “suntem îmbrăcate în costume chinezeşti, costume pe care le-am închiriat de la Centrul Cultural Chinez Confucius Cluj. Tot de acolo am aflat şi despre tradiţia chinezească şi despre preparatele culinare”.

Alte eleve şi-au procurat costumele de la mama unui elev care este din Siria şi care a adus în România mai multe rochii. “Costumele le avem de la mama unui coleg de-al nostru care este din Siria. Costumele noastre sunt costume populare din Siria şi sunt din mai multe zone ale aceste tări”, spun elevele clasei a VII-a.


Preparate culinare din toată lumea

Preparatele culinare au fost şi ele alese pe măsură. Unii dintre elevi au ţinut ca ele să fie preparate de către ei fără să apeleze la ajutorul părinţilor.

Spre exemplu, o tânără din clasa a VII-a a preparat o mâncare specifică mexicană, şi anume cili cu carne. “Mâncarea “Cili con carne” e făcut din carne de vită şi este preparată de către mine. Am făcut-o în aproximativ două ore şi nu am avut nevoie de niciun fel de ajutor. Am luat reţeta de pe internet şi am pus-o în practică. Am călit ceapa, iar când a prins culoarea arămie am pus carnea, sucul de roşii şi fasolea” povesteşte Ioana Negru, clasa a VIII B, şi care reprezenta ţara Mexic.


Stand-up comedy ca-n anii ’50

Unul dintre cele mai interesante scenete din cadrul acestui eveniment a fost un program de stand-up comedy din anii 1950. Programul a fost iniţiat de către Alex Paţiu, elev al clasei XI B. El spune că i-au trebuit doar trei orei pentru a se pregăti: “mi-a luat în jur de trei ore ca să-mi pregătesc programul. M-am uitat pe internet la tot felul de stand-up-uri comedy. Am găsit câteva personaje care făceau glume de Crăciun. Am luat câte un pic de la fiecare până am legat un discurs. Încă nu m-am gândit dacă vreau să fac o carieră din asta. Am mai făcut doi ani de teatru şi cred că acest lucru m-a ajutat mult să mă destind în faţa scenei. Am făcut în jur de trei repetiţii, iar textul l-am învăţat foarte repede”.

Cei mai buni sunt premiaţi

Clasele care au avut ceva mai bună înterpretare artistică şi care şi-au prezentat cel mai bine ţara pe care au avut de o reprezentat, vor fi premiaţi. Premiile constau în pizza (locul I), un tort (locul II) şi fornetti (locul III). Elevii claselor câştigătoare vor primi aceste preparate după ce se vor întoarce din vacanţa de iarnă. Totodată, 43 de elevi care nu au acasă o situaţia materială foarte bună, au primit un plic cu o sumă de bani.


Articol scris de Andreea Leder.