monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Află programul TREZORERIEI din CLUJ de Sărbătorile de Iarnă!

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (DGRFP), din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat programul trezoreriilor locale în perioada 24 - 30 decembrie 2013, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

Trezoreria din Cluj-Napoca. Sursă foto: Urbo.ro

Trezoreria Cluj va lucra după următorul program:

I. Operaţiuni în numerar

Ridicări de sume în numerar din conturile instituţiilor publice ( drepturi salariale, drepturi de asigurări şi asistenţă socială sau plăţi de volum redus şi urgente), până  la 24 decembrie 2013.


Depunerea sumelor în numerar de către instituţii publice, până la  30 decembrie 2013,  ora 10,30, cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013.

Achitarea la casieria trezoreriei a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri în numerar,  până la  30 decembrie 2013, ora 10,30, cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013 în care se încasează numai impozite, taxe, contribuţii si alte sume datorate bugetului general consolidat, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.


Restituiri de sume în numerar către contribuabili (inclusiv restituiri aferente timbrului de mediu pentru autovehicule), până la 30 decembrie 2013, ora 10,30, cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013.

II. Operaţiuni prin virament

Plăţi din conturi ale instituţiilor publice sau ale operatorilor economici  dispuse către beneficiari cu conturi deschise la trezorerii din alte judeţe, până la 30 decembrie 2013, ora 10,00 cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013.


Plăţi din conturi ale instituţiilor publice dispuse către beneficiari cu conturi deschise la instituţii de credit şi transferul disponibilităţilor din conturile operatorilor economici deschise la trezorerie, în conturi deschise la instituţii de credit, până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013.

Plăţi din conturi ale instituţiilor publice sau din conturi ale operatorilor economici  dispuse către beneficiari cu conturi deschise la aceeaşi trezorerie sau la trezorerii din cadrul judeţului, până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013.


Virarea de către instituţiile publice sau operatorii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri, care se achită la trezoreria locală la care îşi au contul deschis, sau la  trezorerii din cadrul judeţului, până la 30 decembrie 2013, ora 10,00 cu excepţia zilei de 27 decembrie 2013.