monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REVELION 2014: TOPUL oraşelor din străinătate preferate de români

Roma, Viena şi Paris sunt oraşele din străinătate preferate de turiştii români pentru a petrece Revelionul, urmate de Istanbul şi Barcelona, perioada medie a unui sejur în această perioadă fiind de 4 nopţi, iar tariful mediu de 450 euro/persoană, potrivit unui studiu al Vola.ro.

Alături de cele cinci oraşe de mai sus, printre destinaţiile din afara ţării preferate de români în acest an se mai numără Lisabona, Dubai, Praga, Milano şi Berlin.

"Roma conduce în topul preferinţelor pentru că este o destinaţie ieftină, atât datorită curselor low cost, cât şi a tarifelor accesibile practicate de hoteluri. Viena este preferată atât pentru oraşul în sine, cât şi pentru reducerile pe care le fac magazinele în acea perioadă. Parisul este în top în orice perioadă a anului, iar Istanbulul este o destinaţie destul de ieftină. O destinaţie nouă pentru 2013 este Dubai", se arată într-un comunicat al portalului de turism vola.ro.


Perioada medie a unui sejur de Revelion este de 4 nopţi, iar tariful mediu este 450 euro/persoană/sejur, astfel că o scurtă vacanţă în străinătate devine, în perioada sărbătorilor de iarnă, comparabilă ca preţ sau chiar mai ieftină decât în multe dintre staţiunile montane româneşti, potrivit sursei citate.

"Cred că vom asista la o creştere a vacanţelor externe de Revelion în următorii ani. Mulţi dintre clienţii noştri văd această perioadă ca un moment bun de a pleca într-o vacanţă scurtă într-un oraş european. Datorită reţelei extinse de rute ale companiilor low cost şi continuării acestei extinderi, din ce în ce mai mulţi turişti vor prefera vacanţele de tip City Break, deoarece nu necesită folosirea multor zile de concediu, iar preţul atractiv al acestor pachete nu va afecta drastic bugetul turiştilor. Observăm că din ce în ce mai mulţi clienţi preferă vacanţe scurte şi mai frecvente în detrimentul unor vacanţe lungi", a declarat Daniel Truică, managing partner şi fondator vola.ro.


Românii care aleg un Revelion într-un oraş din străinătate sunt în general tineri, cu vârste între 27 şi 37 de ani, cu venituri medii şi peste medie şi care preferă călătoriile mai scurte în oraşele europene mari, datorită timpului limitat de concediu pe care îl au.

În ceea ce priveşte hotelurile, turiştii românii aleg în special unităţile de 3 şi 4 stele.


Vola.ro a fost înfiinţată în 2007 de Daniel Truică, care avea atunci 27 de ani, şi de doi tineri polonezi. La sfârşitul anului 2012, pentru agenţie lucrau 52 de persoane, iar cifra de afaceri era de 92,8 milioane de lei.