monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Regizorul Dinu Cocea a decedat

sursa foto: jurnalul.ro

Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea Domniţei Ralu" şi "Săptămâna Nebunilor", a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat fiica artistului, Oana Cocea.

Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea Domniţei Ralu" şi "Săptămâna Nebunilor", a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.

Dinu Cocea a încetat din viată într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.


"Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale", a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.

Dinu Cocea s-a stabilit în România în ultimii ani, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.


Fiica regizorului a precizat că în memoria tatălui său va fi organizată o ceremonie funerară, la Paris, cel mai probabil în data de 8 ianuarie.

Dinu Cocea a dorit să fie incinerat şi urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, a precizat Oana Cocea.


Regizor şi scenarist, Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periş, din judeţul Ilfov. Puţini dintre conaţionali cunosc faptul că Dinu Cocea, care a trăit din 1985 în Franţa, a primit de la Academia Americană de Film în anul 2000 un prestigios premiu. Şi mai puţini ştiu că după 1989 marele regizor a fost refuzat pentru mai multe proiecte cinematografice pe care ar fi dorit să le dezvolte în ţară.

„În general, pe mine nu mă interesează premiile, cu toate că am primit şi acel Oscar onorific la Los Angeles. Am fost invitat la un festival al regizorilor din ţările străine, la care participau cineaşti din 10-15 state care făcuseră filme în manieră americană. Trebuia să prezint mai multe pelicule la Los Angeles. Unul dintre români era prieten cu directorul Societăţii Autorilor de Film din SUA, care a venit la proiecţie. După ce a văzut unul dintre filmele din seria Haiducilor, a cerut să vorbească cu mine. A întrebat în ce stat a fost făcut filmul, pentru că a crezut că e realizat în America. Iar eu am spus: în România. «What?». Ro-ma-nia”, povestea, în 2011, Dinu Cocea, într-un interviu pentru jurnalul.ro.


Dinu Cocea a filmat şi cu celebrul regizor Orson Wells la Buftea şi că i-a cunoscut pe Jean Marais, pe Gerard Philip şi pe Marina Vlady. A primit şi o pălărie de la Kirk Douglas, tatăl lui Michael Douglas.

Dinu Cocea, tatăl seriei "Haiducii", s-a stabilit la Paris în 1986, cariera sa fiind frântă brusc de regimul comunist.


Dinu Cocea a semnat regia filmelor "Iancu Jianu Haiducul" (1980), "Iancu Jianu zapciul" (1980), "Ecaterina Teodoroiu" (1979), "Stejar - Extrema urgenţă" (1974), "Paraşutiştii" (1972), "Zestrea domniţei Ralu" (1971), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Săptămâna nebunilor" (1970), "Răpirea fecioarelor" (1967), "Răzbunarea haiducilor" (1967) şi "Haiducii" (1965).

De asemenea, el a semnat şi scenografia pentru "Iancu Jianu Haiducul" (1980), "Iancu Jianu zapciul" (1980), "Săptămâna nebunilor" (1970), "Răpirea fecioarelor" (1967) şi "Răzbunarea haiducilor" (1967). Toate aceste filme au avut un mare succes de public.

Totodată, producţia "Revolta haiducilor" a fost difuzată, potrivit fiicei artistului, în toate ţările francofone, înainte de '89.

Dinu Cocea a ajuns însă în dizgraţia regimului comunist din cauza proiectului de film "Pe apa sâmbetei", în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Astfel, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la televiziunea publică.

În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1986, stabilindu-se la Paris, unde a şi decedat.

La ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi, i-a fost decernat premiul de excelenţă pentru întreaga activitate.

Dinu Cocea avea proiecte legate de un scenariu de film, al cărui titlu provizoriu este "Sub vântul de est", la care lucra alături de regizorul Radu Nema şi de fiica lui. Acest proiect este "un film în film", o comedie care prezintă povestea unui actor francez care vine în România şi este implicat într-o suită de aventuri, fiind deschisă absurditatea cenzurii, a sistemului de dinainte de '89.

Totodată, Dinu Cocea intenţiona să îşi publice memoriile.