monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce spune Emil Boc despre evacuarea romilor de pe strada Coastei

Primăria Cluj-Napoca va contesta decizia Tribunalului Cluj prin care autorităţile locale trebuie să le plătească despăgubiri de 2.000 euro romilor care au fost mutaţi la Pata Rât acum trei ani din barăcile improvizate pe strada Coastei.

Pata Rat

Primarul Emil Boc consideră că s-a procedat corect în anul 2010 atunci cânt 76 de familii de romi au fost mutate de pe strada Coastei unde locuiau în barăci improvizate. Aceştia au fost relocaţi la Pata Rât în locuinţe modulare, dar un ONG a dat în judecată Primăria pentru această decizie. La sfârşitul lunii trecute, Tribunalul Cluj a decis ca Primăria să le plătească romilor 2.000 euro despăgubiri şi să le asigure locuinţe corespunzătoare. "Vom ataca în instanţă această decizie. Apreciem că Primăria a procedat corect. Cei de pe Coastei nu aveau autorizaţii legale, deci nu a fost vorba despre o mutare ilegală ci a fost vorba de oferirea unui alt spaţiu, a unui alte locaţii alternative pentru una care era în centrul Clujului", a declarat, miercuri, primarul Emil Boc.