monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la CJ Cluj

Holul principal al Consiliului Judeţean va fi transformat miercuri 15 ianuarie 2014, cu începere de la ora 14.00, într-un spaţiu cu artistic cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la CJ Cluj

Astfel, pe holul clădirii vor fi expuse lucrări care ilustrează instantanee din întreg judeţul Cluj precum și tablouri din cadrul expoziţiei de pictură şi grafică „Iubesc Clujul” cu lucrări aparţinând cursanţilor Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda” Cluj-Napoca. De asemenea, evenimentul va fi însoţit de un moment artistic în cadrul căruia se vor desfăşura recitaluri de pian, chitară şi vioară, respectiv lecturarea de poezii şi proză de Mihai Eminescu.

Momentul ales nu este unul întâmplător, ziua de 15 ianuarie având o dublă semnificaţie pentru români – Ziua Culturii Naţionale, respectiv sărbătorirea zilei de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu.


 „Suntem convinşi de faptul că această colaborare cu o instituţie de cultură, inedită ca manifestare, se  va bucura de un real succes în rândul celor care ne trec pragul cu diverse probleme administrative. O astfel de simbioză între administraţie şi cultură este mai mult decât de dorit întrucât actul cultural trebuie să depăşească graniţele aşezămintelor de cultură şi al locaţiilor consacrate şi să vină în întâmpinarea iubitorilor de artă şi frumos, inclusiv în spaţii mai puţin convenţionale cum sunt sediile instituţiilor publice. Urmare a acestei prime manifestări expoziţionale găzduite de sediul Consiliului Judeţean Cluj, la parterul instituţiei se naşte  un  spaţiu comun în care se vor putea organiza diferite evenimente culturale de mică anvergură fizică, dar cu semnificaţii majore. Nu în ultimul rând, o astfel de iniţiativă are menirea să umanizeze imaginea instituţiei şi să o aducă mai aproape de cetăţeni” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.