Actualitate
Gérard Depardieu, la un pas de a fi arestat în Italia. Vezi ce a mai făcut actorul!
Actorul Gérard Depardieu, renumit pentru comportamentul său exploziv, a fost la un pas de a fi arestat în Italia, după ce i-a stropit cu apă pe proprietarul şi pe clienţii unui restaurant din centrul istoric al oraşului Lecce, pe care starul francez i-a considerat a fi "prea zgomotoşi".
Între două reprezentaţii ale spectacolului său "Love Letters" pe scena Teatrului Antoine din Paris, Gérard Depardieu a profitat de o scurtă pauză pentru a se odihni în casa lui de vacanţă din oraşul italian Lecce, informează lefigaro.fr. Potrivit unei agenţii de presă italiene, actorul s-a implicat într-o altercaţie cu proprietarul unui restaurant din centrul istoric al acelui oraş din sudul Italiei, scrie Mediafax.
Se pare că proprietarul restaurantului era mult prea "gălăgios" după părerea starului francez, care i-a cerut iniţial acestuia, cu blândeţe, să tacă, iar apoi, văzând că nu are succes, a încercat să îl intimideze. Actorul a pus mâna pe primul obiect pe care l-a găsit - o sticlă cu apă - şi a început să îl stropească pe "adversarul" său. Clienţii restaurantului au avut parte şi ei de un mic "duş" cu această ocazie.
Altercaţia a durat câteva minute şi a fost urmată de un apel telefonic la secţia de poliţie. Gérard Depardieu a primit deocamdată doar un avertisment, dar, dacă va recidiva, riscă să fie amendat şi arestat.
Deşi este un actor cu un talent uriaş, în ultimii ani, Gérard Depardieu a ţinut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică. După reprezentaţia de sâmbătă a piesei "Love Letters", la Paris, starul francez a refuzat să semneze autografe. A străbătut mulţimea de admiratori care îl aplaudau la ieşirea din teatru, a urcat pe scuter şi a plecat fără să rostească un cuvânt. În 2013, actorul a fost amendat, iar autorităţile i-au suspendat permisul pentru conducere în stare de ebrietate a scuterului. Rata alcoolemiei sale era de patru ori mai mare decât limita maximă admisă.
În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinenţă urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoţitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul - care circula pe ruta Paris-Dublin - se pregătea să decoleze.
Cu toate acestea şi deşi starul francez a declarat de curând că nu mai este pasionat de actorie, Gérard Depardieu are în derulare mai multe proiecte şi va putea fi văzut pe afişele a şapte filme care vor fi lansate în 2014. Cel mai important dintre ele este "Welcome to New York", de Abel Ferrara, în care Depardieu îl interpretează pe Dominique Strauss-Kahn, fostul director al FMI, căzut în dizgraţie după ce a fost acuzat de viol.