monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul cinema Dacia se transformă în centru multifuncţional

Anul trecut, conducerea Primăriei Cluj-Napoca le promitea clujenilor că la începutul lui 2014, cinematograful Dacia va fi complet modernizat.

Fostul cinema Dacia a fost incendiat de neunumarate ori

Primăria Cluj-Napoca s-a judecat timp de trei ani pentru a câştiga dreptul de proprietate asupra spaţiului care a găzduit cinematograful Dacia din cartierul Mănăştur. După mai multe procese, acest drept a fost câştigat anul trecut, astfel că autorităţile locale au putut începe demersurile pentru reabilitarea imobilului. În primăvara lui 2013, au fost realizate lucrări de curăţare şi deratizare a spaţiului, iar apoi a urmat licitaţia pentru proiectare.

Deşi, iniţial primarul Emil Boc a anunţat că lucrările pentru modernizarea cinematografului Dacia se vor încheia la începutul anului 2014, termenul a fost devansat, urmând ca imobilul să fie redat comunităţii pe parcursul acestui an. Boc promite că spaţiul va fi transformat “într-un veritabil centru al comunității cu activități pentru toate vârstele”. Potrivit conducerii Primăriei, după cum au cerut locuitorii cartierului, imobilul va deveni un spaţiu multifuncţional în care se vor putea organiza diverse activităţi culturale şi educaţionale, activităţi pentru copii, întâlniri ale cetăţenilor.


Filme, întâlniri de cartier şi săli de conferinţe

Anul trecut, primarul declara că fostul cinematograf îşi va păstra funcţiunea iniţială şi după modernizare vor rula filme gratis, la fel ca şi la cinematograful din Mărăşti. În plus, în aceeaşi locaţie se vor organiza  şi întâlniri de cartier, întâlniri şi baluri ale pensionarilor, săli de conferinţă, teatru de cartier. Locuitorii din Mănăştur au fost de acord cu propunerea reprezentanţilor autorităţilor locale şi în urma dezbaterilor din timpul întâlnirilor de cartier s-a convenit ca fostul cinematograf să fie multifuncţional.

Lucrările costă 500.000 lei

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, în momentul de faţă, proiectul privind modernizarea fostului cinematograf Dacia se află în faza de execuţie, valoarea lucrărilor fiind estimată la 500.000 lei. Pe parcursul acestui an urmează ca spaţiul să fie redat comunităţii.


Fostul cinematograf Dacia a fost dat în folosinţă în 1981, a funcţionat ca cinematograf cu sala A şi sala B. După 1989 a funcţionat, un timp, ca cinematograf, apoi discotecă, după care s-a intrat într-o perioadă în care nu a mai fost utilizat deloc şi a devenit adăpost pentru oamenii străzii, motiv pentru care au avut loc multe incidente, cele mai frecvente fiind incendiile.