monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier pe strada Tache Ionescu

Un accident rutier a avut loc duminică la intersecţia dintre strada Tache Ionescu şi strada Constantin Brâncuşi, informează Inspoctoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Accident rutier pe strada Tache Ionescu

Potrivit IPJ Cluj, „un bărbat de 53 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tache Ionescu din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, a pătruns în intersecţia cu strada Constantin Brâncuşi fără să se asigure corespunzător şi fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, primul autoturism a ricoşat într-un alt autovehicul parcat regulamentar pe marginea carosabilului. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a două persoane şi avarierea autovehiculelor implicate, valoarea pagubelor materiale produse fiind de aproximativ 20.000 lei”

Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.