Actualitate
Autopsiile vor fi făcute la Câmpeni, nu la IML Cluj
Procurorii au dispus ca autopsiile pentru Iovan şi pentru studentă să fie făcute la Câmpeni. Iniţial, trupul lui Adrian Iovan, scos din avion şi dus la un centru din Câmpeni, ar fi trebuit să fie preluat şi dus la IML Cluj.
Procurorii au dispus ca autopsiile în cazul pilotului Adrian Iovan şi al studentei să fie făcute la Câmpeni (Alba), localitate în care se află trupurile neînsufleţite ale acestora, afirmă conducerea IML Cluj, care iniţial anunţase că pilotul şi fata vor fi aduşi la Cluj.
Şeful IML Cluj, Marius Vartic, a declarat, marţi dimineaţă, că procurorii din Alba au dispus ca autopsia să nu se mai facă la Cluj.
"Procurorii din Alba au dispus ca autopsia pentru cele două persoane decedate în accidentul din Apuseni să nu se mai facă la IML Cluj, ci la Câmpeni, judeţul Alba. Maşina pe care am trimis pentru ridicarea cadavrelor a fost rechemată la Cluj", a spus Vartic.
Iniţial, el spunea că autopsiile vor fi făcută la IML Cluj, fiind trimisă la Câmpeni o maşină pentru preluarea celor două victime.
Trupul pilotului Adrian Iovan a fost scos din avion de către echipe de descarcerare ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Bihor şi Cluj şi dus la Centrul de Primiri Urgenţe Câmpeni, judeţul Alba, unde se află şi în prezent. La centrul din Câmpeni a fost dus şi trupul neînsufleţit al tinerei.
Şeful Institutului de Medicină Legală Cluj, Marius Vartic, a declarat, marţi dimineaţă, că a trimis o maşină la locul accidentului pentru ridicarea trupurilor celor două persoane decedate - pilotul Adrian Iovan şi studenta care se afla în avionul prăbuşit.
"Am trimis marţi dimineaţă după ora 7.00 o maşină pentru a aduce cadavrele celor două persoane decedate în accidentul de avion din Apuseni, la dispoziţia Poliţiei. Vor ajunge la IML Cluj în jurul amiezii şi vom efectua autopsia lor", a spus Vartic.
Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.
Iovan avea 55 de ani şi o carieră de zeci de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir.
După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.