Actualitate
Poliţia Română: Sistemul de localizare a telefoanelor poate fi folosit doar pentru localizarea infractorilor
Poliţia Română nu a folosit sistemul de localizare a terminalelor GSM în timpul operaţiunii de salvare a echipajului din avionul prăbuşit în Munţii Apuseni pe motiv că aparatura de acest gen poate fi folosită doar pentru localizarea infractorilor, pe baza unor autorizaţii emise de judecători.
"Sistemul de localizare a terminalelor GSM poate fi folosit doar în baza autorizării magistraţilor, în instrumentarea cauzelor penale, pentru localizarea terminalelor GSM folosite de principalii suspecţi de comiterea unor infracţiuni grave", se arată într-un comunicat de marţi al Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit sursei citate, sistemul a fost achiziţionat în 2013, în urma unui proiect finanţat din fonduri europene prin mecanismul OLAF Hercules2 de Asistenţă Tehnică, în vederea întăririi capacităţii de luptă a unităţilor de poliţie împotriva criminalităţii economico-financiare.
Reprezentanţii IGPR precizează că sistemul acesta poate fi folosit în vederea localizării persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi a celor dispărute în condiţii suspecte, "care fac obiectul unor cauze penale".
"Sistemul este folosit potrivit prevederilor art. 91 ind. 4 şi art 493 ind. 1, din Codul de Procedură Penală", mai precizează sursa citată.
Precizările Poliţiei Române vin în contextul controverselor legate de localizarea victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni.