monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Recomandările poliției pentru a circula în siguranță iarna

Condiţii meteorologice nefavorabile dau deseori bătăi de cap conducătorilor auto de aceea poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj oferă șoferilor câteva sfaturi care îi ajute să circule în siguranță dar şi să reducă accidentele rutiere.

Pentru o călătorie în siguranţă și lipsită de incidente rutier IPJ Cluj face următoarele recomandări participanțiilor în trafic :

- reduceți permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic şi evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor!


- manifestaţi prudenţă sporită în trafic şi păstraţi o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul care circulă în faţa dumneavoastră, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă;

- în cazul apariţiei unor blocaje rutiere temporare, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, nu blocaţi intersecţiile;


- nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule;

- utilizaţi luminile de întâlnire pe timpul zilei, mai ales când vizibilitatea este redusă;
- în cazul deplasărilor pe distanţe mai mari, asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul spre destinaţie;


- pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să fie efectuată prin  locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

De asemnea, IPJ Cluj mai recomandă conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi ale lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii sau restricţionării temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Etichete: politia cluj