monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Meseriile friguroase ale clujenilor

Indiferent dacă termometrul indică cu mult sub 0 grade Celsius, dacă ninge sau plouă, unii clujeni, care lucrează sub cerul liber, sunt nevoiţi să îndure frigul de afară pentru a-şi câştiga traiul.

Meseriile friguroase ale clujenilor

Zgribuliţi, înveliţi cu pături, cu băuturi calde în mâini sau mişcându-se uşor de pe un picior pe altul – aşa pot fi văzuţi clujenii care muncesc în stradă, sub cerul liber, cu toate că termometrul indică cu mult sub 0 grade Celsius.

Vânzători de covrigi, de flori sau bilete, pieţari, măturători – sunt doar câteva dintre meseriile care sunt practicate sub cerul liber indiferent de vremea de afară. Nu contează ce valoare indică termometrul, dacă ninge, plouă sau e lapoviţă, oamenii trebuie să lucreze pentru a-şi câştiga pâinea, cu preţul de a-şi pune în pericol sănătatea.


Nu sunt nişte meserii uşoare de practicat, mai ales în această perioadă, însă oamenii sunt învăţaţi şi spun că trebuie să facă acest lucru pentru a-şi câştiga pâinea. “Ne este frig, dar nu avem ce face. Ne încălzim cum putem...mai bem câte un ceai, ne îmbrăcăm mai gros, şi facem cumva să treacă ziua. Trebuie să ne câştigăm şi noi pâinea cumva, că nu ne plăteşte nimeni dacă stăm acasa”, a povestit înfrigurat un bărbat care vindea bilete.

În frig trebuie să muncească şi poliţiştii care dirijează traficul rutier sau care fac constatări, şi pompierii, jandarmii şi cadrele medicale care intervin la cazuri de urgenţă.


Legea îi protejează doar sub -10 grade Celsius

Legea îi protejează pe cei care muncesc în frig, însă doar atunci când termometrul indică sub 10 grade Celsius.  Angajatorii trebuie să le ofere ceai fierbinte, un litru pentru fiecare persoană, să le acorde pauze pentru a se încălzi într-un spaţiu microclimat şi ar trebui să le asigure echipament de protecţie.

Momentan, la Cluj, temperaturile de afară nu sunt atât de scăzute încât să intre in vigoare aceste prevederi legale, însă angajatorii tot au obligaţia să se îngrijească de sănătatea angajaţilor lor şi să le ofere toate condiţiile optime de muncă. Conform legii, cei care nu se supun, riscă să primească amenzi cuprinse între 1.500 lei şi 2.500 lei.

Etichete: frig meserii