monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Moţii salvatori din Munţii Apuseni participă la înmormântarea tatălui lui Vasile Blaga. Ei vor avea o întâlnire cu Traian Băsescu

Cinci moţi salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni, care a avut loc în 20 ianuarie, participă, duminică, la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, ei urmând să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.

Surse politice locale au declarat pentru Mediafax că cinci salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni din 20 ianuarie se află în localitatea Petrileni, unde urmează să fie înmormântat Antim Blaga, tatălui preşedintelui PDL, Vasile Blaga.

Salvatorii se află în localitatea bihoreană de sâmbătă seară, au spus sursele citate.


Potrivit acestora, ei urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, la dorinţa şefului statului.

Sursa citată a adăugat că trei dintre membrii salvatori din Munţii Apuseni sunt membri ai PDL.


Prefectul de Bihor, Claudiu Pop, a declarat că preşedintele Traian Băsescu a intrat în locuinţa părinţilor lui Vasile Blaga, a strâns mâna acestuia spunând „Dumnezeu să-l ierte!”, după care, alături de Emil Boc a ocupat un loc lângă sicriu.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, duminică la prânz, la Petrileni, judeţul Bihor, unde va participa la înmormântarea tatălui liderului PDL. Băsescu şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care l-a aşteptat la aeroport, au parcat maşinile la circa două sute de metri de casa părinţilor lui Vasile Blaga, mergând pe joc până la locuinţă. Pe drum, şeful statului, care a adus o jerbă de flori, a salutat scurt localnicii şi a rostit de câteva ori, cu voce tare, "Dumnezeu să-l ierte".


La ora transmiterii acestei ştiri, în curtea casei părinţilor lui Vasile Blaga are loc o slujbă religioasă, urmând ca apoi participanţii să meargă la cimitir.

Printre cei prezenţi se află autorităţi locale, lideri ai PDL şi foşti miniştrii.


Înmormântarea tatălui preşedintelui PDL Vasile Blaga este programată la ora 13.00.

Antim Blaga a murit, joi seară, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Oradea.


Acesta locuia în satul natal al lui Vasile Blaga, Petrileni, din judeţul Bihor.

În 20 ianuarie, un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, în timp ce patru medici şi copilotul au fost răniţi. Victimele accidentului au fost găsite de localnici din Apuseni, primii care au ajuns la epavă fiind Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu.