monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Soluţii temporare pentru revitalizarea Cetăţuii

Planurile Primăriei şi ale arhitecţilor, din ultimii ani, privind amenajarea Cetăţuii s-au dus pe apa sâmbetei. Motivul este simplu: proprietarii ţin cu dinţii de teren.

Cetatuia Cluj Napoca

În anul 2012, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) Filiala Transilvania a organizat o tabără de vară pentru studenţii de la Arhitectură. În cadrul acestui eveniment a fost organizat un concurs de idei pentru amenajarea Cetăţuii în scop turistic, urmând ca cele mai bune idei să fie prezentate Primăriei Cluj-Napoca şi puse apoi în practică. Pe lângă acest proiect al OAR Filiala Transilvania, primarul Emil Boc anunţa la începutul mandatului său, tot în 2012, că Cetaţuia va fi amenajată şi redată clujenilor, avansând chiar ideea realizării unui teatru de vară. De ambele planuri s-a ales praful din cauza eşuării negocierilor cu proprietarii unei părţi importante din terenul de pe Dealul Cetăţuii, Unita Turism. Planul autorităţilor locale a fost de la bun început să preia terenul şi să îl amenajeze în scop turistic. Toate negocierile derulate pe parcursul anului trecut au eşuat astfel că în momentul de faţă, Cetăţuia rămâne în paragină şi plină de gunoaie la tot pasul.

Campanii online pentru salvarea Cetăţuii

Până la rezolvarea problemei legate de teren, sunt iniţiate campanii, mai ales în mediul online, pentru salvarea Cetăţuii. Cea mai recentă aparţine lui Mihai Cucerzan, lector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. El cere autorităţilor locale să găsească soluţia potrivită pentru amenajarea Cetăţuii. “Domnule primar, stimați consilieri locali, politicieni, jurnaliști, oameni care iubiți Clujul - Salvați Cetățuia!”, scrie iniţiatorul campaniei pe o reţea de socializare.


Demersul lectorului USAMV este susţinut de primarul Emil Boc care precizează că încearcă să ajungă la o înţelegere cu proprietarii terenului. “Susțin proiectul de reabilitare a Cetățuii care, din păcate, în acest moment nu poate avansa deoarece zona respectivă nu este în proprietatea municipalității. Este proprietate privată și încercăm să ajungem la o soluție împreună cu deținătorii terenurilor astfel încât să putem interveni cu lucrări de investiții, să punem în practică ideile pe care arhitecții clujeni le-au propus. Sper ca, prin negociere și bună-credință, să ajungem la cea mai bună soluție pentru comunitatea noastră”, afirmă primarul.

Revitalizarea temporară a Cetăţuii printr-o instalaţie de sunet

Nu doar în mediul online au loc campanii şi evenimente pentru revitalizarea Cetăţuii. Centrul Cultural German are în derulare un proiect, prin care, Dealul Cetăţuia va deveni scena unei instalaţii complexe de sunet care îşi propune revitalizarea acestui spaţiu public în conştiinţa locuitorilor oraşului. Instalaţia va fi deschisă spre vizitare şi audiţie pe toată perioada Zilelor Clujului. Instalaţia va fi realizată de artistul german Frank Schulte, preocupat de tehnici media şi de sunet care crează conexiuni între spaţiile urbane şi sunetele specifice acestora.


Cetăţuia se transformă într-o grădină sonoră

Organizatorii proiectului spun că va fi realizată o grădină sonoră formată din multiple obiecte de sunet amplasate pe suprafaţa Dealului Cetăţuia. Fiecare din aceste obiecte de sunet/ boxe va genera sunete specifice locului sau va povesti aspecte istorice legate de acesta. Va fi organizat şi un workshop pe parcursul căruia participanţii vor elabora ei înşişi obiectele de sunet şi conţinutul acestora.