monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Raed Arafat: În cazul unui accident ca în Apuseni, un județ trebuie să fie coordonator regional

Serviciile de urgență nu au limită administrativă, iar în cazul unui accident similar celui din Munții Apuseni un județ ar trebui să preia rolul de coordonator regional, dacă situația impune intervenția autorităților din mai multe județe, a afirmat marți secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

"Într-o situație de acest gen (accidentul aviatic din munții Apuseni — n.r.), din 3 sau 4 județe implicate, unul trebuie să aibă rolul de coordonare regională, chiar dacă va fi un rol desemnat de sus. Cu cât creștem nivelul incidentului și implicarea și cu cât incidentul depășește limita unui județ, deja coordonarea trebuie să fie la un nivel mai sus sau unul dintre aceste județe să aibă un atribut clar regional. În al doilea rând, serviciile de urgență, și acesta va fi unul din lucrurile care se vor impune clar operațional, nu recunosc nicio limită administrativă. De aici era discuția de regional la ambulanță, pentru că nu era vorbit atunci de regionalizarea administrativă, era vorbit mai mult de regionalizare operativă, lucru care, cu siguranță, operativ se va face și nu necesită acte normative, necesită doar anumite dispoziții care stabilesc noi zone de intervenție", a spus Arafat, citat de Agerpres.

Raed Arafat a participat la ședința comisiei pentru a discuta despre proiectul de ordonanță de urgență privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență inițiat de Guvern.


Comisia pentru sănătate din Senat a dat marți aviz favorabil proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență.