monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Focuri de armă cu muniţie de RĂZBOI la Kiev: Cel puţin 35 morţi în noile violenţe

Focuri de armă cu muniţie de război se desfăşoară joi în centrul Kievului, susţine un fotoreporter al AFP. Protestatarii au determinat forţele de securitate să se retragă din Piaţa Independenţei. Ciocnirile au provocat joi dimineaţă un mort şi 29 de răniţi în rândul poliţiştilor. Cel puţin 35 manifestanţi au fost împuşcaţi mortal.

Focuri de armă cu muniţie de RĂZBOI la Kiev: Cel puţin 35 morţi în noile violenţe

Echipa de jurnalişti de la postul de televiziune Russia Today a fost ţinta unor focuri de armă trase de un lunetist asupra camerei de hotel în care aceştia se aflau pentru a transmite în direct manifestaţiile de la Kiev, scrie Mediafax.

Jurnaliştii nu au fost răniţi, însă un glonţ a spart fereastra camerei în care se aflau.


Şi corespondentul postului de televiziune, Egor Piskunov, împreună cu alţi colegi, au fost ţinta unor focuri de armă în timp ce filmau manifestaţiile din Piaţa Independenţei din Hotelul Ucraina.

Protestatarii au preluat joi controlul asupra Hotelului Ucraina, situat în centrul Kievului, unde sunt cazaţi inclusiv parlamentari.


Bilanţul violenţelor a ajuns la 35 de morţi

Bilanţul violenţelor de la Kiev a ajuns la 35 de morţi, informează Russia Today, în pagina electronică.

Potrivit unui jurnalist al postului de televiziune Russia Today, prezent la faţa locului, informaţii neconfirmate anunţă moartea a cel puţin 35 de persoane în cursul dimineţii de joi la Kiev.


Televiziunea susţine că lunetişti ai opoziţiei au ocupat câteva acoperişuri din centrul Kievului şi trag în forţele de securitate. Potrivit primelor informaţii, 12 poliţişti ar fi fost capturaţi de manifestanţi.