monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIOLENŢELE DIN UCRAINA: Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE

Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE în negocierile pe tema crizei din Ucraina, iar un acord va fi semnat în cursul zilei de vineri, relatează Reuters, citat de BBC News Online.

Preşedinţia ucraineană a emis o declaraţie în care a anunţat că negocierile din cursul nopţii cu liderii opoziţiei şi reprezentanţii UE şi ai Rusiei au condus la un acord. Aceasta nu a oferit detalii despre acord, dar a afirmat că părţile vor semna un document la prânz (12.00 ora României).

Opoziţia şi miniştrii UE nu au confirmat până în prezent acest acord, iar surse diplomatice au declarat că negocierile au fost "foarte dificile". Acestea s-au încheiat la ora 07.20, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.


Miniştrii europeni au încercat să negocieze o înţelegere politică în Ucraina după violenţele care au avut loc între poliţie şi protestatarii antiguvernamentali, soldate cu 77 de morţi şi 577 de răniţi în două zile, potrivit bilanţului oficial.