monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DNA: Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, URMĂRIT PENAL pentru complicitate la abuz în serviciu

Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu

Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat "protejarea frauduloasă" a intereselor SC Carpatica, informează DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, vineri, că în dosarul "Carpatica" a fost extinsă urmărirea penală şi faţă de Dan-Radu Ruşanu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu.

"În perioada mai - iunie 2013, inculpaţii Carabulea Ilie, Mîrzac Marian, Mustăţea Radu, împreună cu alte persoane, au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni legate de protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica SA. În urma cercetărilor efectuate până în prezent au rezultat date cu privire şi la participarea altor persoane la activitatea infracţională care face obiectul cercetărilor prezentei cauze penale", se arată într-un comunicat de presă al DNA.


Din ordonanţa de extindere a urmăririi penale întocmită de procurori rezultă că există date şi indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul lunii decembrie 2013, Dan Radu Ruşanu "a exercitat presiuni", în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, asupra mai multor societăţi de asigurări, "urmărind şi reuşind" impunerea lui Radu Mustăţea la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), asociaţie profesională formată din toate societăţile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii şi mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde.

"De asemenea, cunoscând că inculpatul Mîrzac Marian proteja interesele financiare ale SC Carpatica Asig SA, suspectul Ruşanu Radu Dan a întreprins demersuri în vederea înlăturării, din cadrul Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară a suspectului Tudor Daniel George, care deţinea funcţia de vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor şi în vederea înlocuirii acestuia cu Mîrzac Marian. În felul acesta preşedintele ASF a acceptat implicit protejarea frauduloasă a intereselor SC Carpatica Asig SA", a precizat DNA.


În acest context, susţin procurorii, Dan Radu Ruşanu a făcut demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern, "care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup".

Potrivit DNA, Ruşanu ar fi întocmit proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al ASF, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16 octombrie 2013 şi publicat în Monitorul Oficial din 18 octombrie 2013.


Procurorii DNA i-au oprezentat vineri lui Dan Radu Ruşanu acuzaţiile şi calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile articolului 307 din Codul de procedură penală.

Etichete: asf dan rusanu