monitorulcj.ro Menu
Actualitate

825 de salariaţi ai Bechtel, aproape de a fi daţi afară. Sindicatele cer un răgaz

Cu cîteva zile înainte ca decizia Bechtel de a concedia 825 de angajaţi să fie pusă în aplicare, sindicaliştii cer prelungirea perioadei de negociere între părţi.

Liderul de sindicat al Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a cerut ieri, printr-o adresă trimisă Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Cluj, prelungirea cu zece zile a datei la care compania Bechtel intenţionează să suspende contractele a peste 800 de angajaţi.

Grigore Pop a explicat că firma americană care construieşte Autostrada Transilvania a decis suspendarea contractelor a 850 de muncitori din data de 20 ianuarie. Sindicaliştii încearcă să amîne această dată pînă la finalul lunii ianuarie, timp în care speră să fie primiţi de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu şi de ministrul Muncii, Ioan Botiş.

„Sigur că noi nu putem fi de acord cu această disponibilizare. Cei o sută şi ceva de oameni care ar rămîne ar fi numai pentru pază şi conservarea lucrărilor. Anul acesta, în condiţiile respective, dînşii nu ar mai putea reînfiinţa alte posturi de natura celor disponibilizate, deci ar însemna ca anul acesta să nu se lucreze nimic”, a declarat Pop.

Conservarea costă cît asfaltarea

La rîndul său, Mihai Lup, liderul sindicatului Transilvania, care reprezintă interesele muncitorilor de la Bechtel, a afirmat, că în cazul în care nu se mai face nimic la autostradă, nu înseamnă că şi cheltuielile vor fi reduse, pentru simplul motiv că lucrările de conservare costă aproape cît cele de construcţie.

Mihai Lup a mai spus că în dosarul de fundamentare al lucrărilor care s-ar putea efectua în 2011, elaborat de Bechtel, compania precizează că poate angaja un volum de lucrări direct proporţional cu suma pe care o primeşte de la Guvernul Romîniei. În aceste condiţii, sindicaliştii cer ministerului Transporturilor să precizeze cît mai repede ce finanţare se alocă în acest an proiectului autostrăzii A3.

Liderii de sindicat au precizat că, deşi ştiu din surse neoficiale, se pare că în 2005/2006, cînd contractul cu Bechtel a fost renegociat şi nu s-a lucrat aproape nimic, statul român a plătit totuşi o factură de 180 de milioane de dolari.

„Nu sînt lucrări de ciuri-buri“

Grigore Pop a declarat, nervos, că de cînd a fost inaugurat proiectul autostrăzii, în fiecare an, în luna ianuarie, apare mereu această problemă a disponibilizărilor, pentru că „miniştrii nu-şi pot planifica munca”.

„Nu se poate să nu-ţi poţi planifica pe o perioadă de timp ceea ce faci ca infrastructură. Nu sînt lucrări de ciuri-buri, nu sînt nişte amărîte de săli de sport făcute din brişcă, sînt lucrări de mare amploare pe care trebuie să ştii să le programezi din timp. De 5-7 ani de zile ne confruntăm cu aceeaşi situaţie, nu ştim ce vom lucra anul viitor, nu se poate aşa ceva”, a spus liderrul Cartel Alfa Cluj.

Bechtel mai are în prezent 1.005 angajaţi, care pînă în 17 ianuarie au fost în concediu de odihnă. În condiţiile în care ITM Cluj va accepta cererea de amînare a disponibilizării cu zece zile, muncitorii vor fi ori trimişi pe şantier pentru lucrările de întreţinere, ori trimişi în şomaj tehnic, dar de la 1 februarie vor intra în perioada de preaviz.