monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parlamentul şi Guvernul din Crimeea, OCUPATE de persoane înarmate

Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, joi dimineaţa, asupra Parlamentului şi Guvernului din Crimeea, la Simferopol, capitala acestei republici autonome rusofone din Ucraina afectate de tensiuni separatiste, şi au arborat steaguri ruseşti, potrivit agenţiei Interfax. Ministrul ucrainean interimar de Interne Arsen Avakov a anunţat că întreaga poliţie a fost plasată în stare de alertă.

Persoane înarmate deţin controlul, joi dimineaţa, asupra anumitor clădiri oficiale de la Simferopol, capitala Crimeei, a declarat Anatoli Mohiliov, premierul acestei republici autonome, pentru AFP, preluat de Mediafax.

Persoanele respective, înarmate cu "arme moderne", au sosit în cursul nopţii de miercuri spre joi, a adăugat el.


O sursă din cadrul Parlamentului (Rada) a declarat pentru agenţie că aproximativ 30 de persoane echipate cu arme automate au deschis focul în direcţia ferestrelor acestor clădiri, fără să rănească pe cineva, către ora locală 4.20 (şi ora României), după care au pătruns înăuntru.

Preluarea controlului acestor sedii, în apropierea cărora mii de persoane care susţin sau se opun noii puteri proeuropene s-au confruntat miercuri, a fost confirmată agenţiei de către serviciul de presă al Parlamentului.


Potrivit unui jurnalist Interfax, sediile au fost baricadate şi sunt încercuite de către poliţie.

"Am fost informat că sediile Radei Crimeei şi Consiliului de Miniştri al Crimeei au fost ocupate de către persoane înarmate, purtând uniforme fără semne de identificare", a scris într-un mesaj postat pe pagina de Facebook Refat Ciubarov, unul dintre liderii tătarilor din Crimeea, o comunitate majoritar musulmană, care s-a angajat în mişcarea de contestare a lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte de către Parlamentul ucrainean.


Forţele speciale ale poliţiei în stare de alertă

Această măsură, alături de încercuirea cartierului Parlamentului, la Simferopol, de către forţele de ordine, este menită să evite "o baie de sânge în rândul populaţiei civile" şi "evoluţia situaţiei către confruntări armate", a declarat Avakov, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

"Provocări sunt în curs", a adăugat el, îndemnând la păstrarea "minţii limpezi".