monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Baritonul Nicolae Herlea va fi înmormântat la cimitirul Bellu

Baritonul Nicolae Herlea

Trupul neînsufleţit al baritonului Nicolae Herlea, care a încetat din viaţă luni seară, la vârsta de 86 de ani, va fi depus sâmbătă, între orele 11.00 şi 16.00, în foaierul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), iar înmormântarea va avea loc duminică, la cimitirul Bellu din Capitală.

Baritonul Nicolae Herlea a încetat din viaţă luni seară, la Frankfurt, în Germania, la vârsta de 86 de ani, după o grea suferinţă.

Trupul neînsufleţit al maestrului va fi adus în ţară, urmând ca vineri seară să fie depus la biserica Sfântul Elefterie din Capitală, iar, sâmbătă, în foaierul Operei Naţionale Bucureşti, unde cei care l-au îndrăgit şi admirat îi vor putea aduce un ultim omagiu, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Operei Naţionale Bucureşti, potrivit Mediafax.


Înmormântarea va avea loc duminică, de la ora 13.00, la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Născut la Bucureşti, pe 28 august 1927, Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti (ONB) a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera "Paiaţe", de Ruggero Leoncavallo, în vechiul Teatru "Regina Maria". În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării.


Rolul de referinţă al carierei sale a fost Figaro în "Bărbierul din Sevilla", de Gioachino Rossini, dar de neuitat rămân şi interpretările rolurilor principale de bariton din "Rigoletto", "Paiaţe", "Bal mascat", "Trubadurul", "Tosca" şi multe altele.