Actualitate
(P) CAA va face investiții de 2 milioane jumătate de euro în comuna Luna
Directorul general al CAA - Cristian Octavian Matei le-a transmis celor prezenţi la întâlnirea de la Luna de săptămâna trecută, că în comuna lor urmează să se facă investiţii de circa 2,5 milioane de euro, pentru apă şi canalizare, odată cu accesarea finanţării europene pentru pasul II de finanţare, alocat perioadei 2014-2020.
Întâlnirea s-a dovedit a fi constructivă, astfel discutându-se problemele comunei și implicit ale cetățenilor și propunându-se soluții de rezolvare a acestora.
Comuna Luna face parte din Asociația „Apa Văii Arieșului”. În continuare vom explica câteva lucruri de interes public pentru toți clienții Companiei de Apă ARIEȘ:
Asociația de Dezvoltare Intercomunitara (A.D.I.) „Apa Văii Arieșului” (AVA) este alcătuită din 12 asociați: Comuna Călărași, Municipiul Câmpia Turzii, Comuna Luna, Comuna Mihai Viteazul, Comuna Petreștii de Jos,Comuna Săndulești, Comuna Tritenii de Jos, Municipiul Turda, Comuna Viișoara, Comuna Ceanu Mare, Comuna Ploscoș, Comuna Ciurila.
Aceste localități s-au asociat și au inființat Asociația „Apa Văii Arieșului” în vara anului 2007, având sediul în municipiul Turda, str. Bogata, nr. 1-3 Jud. Cluj, în conformitate cu prevederile Legii Administrației Publice nr. 215/2001, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale. Ca reprezentant în AVA este desemnat de drept primarul în funcție al fiecărei autorități locale.
Asociația are ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul zonei Turda-Câmpia Turzii și furnizarea în comun a serviciior către operatorul comun unic - SC Compania de Apă Arieș, conform legislației in vigoare.
Pe tot arealul de deservire al CAA și tuturor asociaților care fac parte din AVA, se aplică acelasă tarif la apă și canal. Acest lucru este impus de Uniunea Europeană și constituie o condiție pentru accesarea fondurilor de coeziune.
Ajustarea tarifelor se face în conformitate cu prevederile Contractului de Delegare și Finanțare nr. 91757/23.09.2008, anexa 1.4, pentru derularea Programului Operațional Sectorial de Mediu.
Prețurile sunt aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități publice, nr. 106878/01.07.2013 și Hotărârea nr. 4 din 3 octombrie 2013 A ADI „AVA”, în conformitate cu art. 35, alin. 1, 2 și 5 din Legea nr. 241/2006.
Pentru a putea furniza apă potabilă și pentru a fi posibilă gestionarea serviciilor de apă și canal, în arealul de deservire al CAA, respectiv cele 12 localități, distribuirea acestor servicii trebuie făcută printr-un operator autorizat. De curând, Compania de Apă ARIEȘ se poate lăuda ca a obținut si certificarea RENAR – asociație de acreditare din Romania pentru laboratorul de analize al apei potabile și apelor uzate. Acreditarea este atestarea de către o terţă parte, care reprezintă confirmarea oficială a faptului că un organism este competent să efectueze sarcini specifice de evaluare a conformităţii. Acreditarea contribuie la creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor, în contextul globalizarii pieţelor.