Actualitate
Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU - VIDEO
Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra a două aeroporturi din Crimeea, dintre care unul militar. Parlamentul de la Kiev a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind situaţia tensionată din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.
Aeroporturile din Crimeea, ocupate în noaptea de joi spre vineri se află sub controlul autorităţilor ucrainene, a anunţat vineri un oficial ucrainean de rang înalt, transmite AFP.
"A existat o tentativă de preluare a controlului asupra unor aeroporturi de la Sevastopol, dar ele se află, acum, sub controlul forţelor de securitate ucrainene", a declarat Parubii.
Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru "spălare de bani".
Parlamentul de la Kiev a cerut, vineri, convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind situaţia tensionată din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.
Parlamentul de la Kiev menţionează că discutarea crizei din Ucraina într-o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate este motivată de acordul prin care SUA şi marile puteri s-au angajat să asigure integritatea teritorială a Ucrainei.
În 1994, Ucraina a aderat la Tratatul de neproliferare nucleară, iar Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia s-au angajat să apere şi să respecte independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.