monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Referendumul pentru ALIPIREA Crimeei la Rusia este ILEGAL

Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi, i-a cerut, joi, lui Vladimir Putin alipirea la Rusia, precum şi organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire.

UPDATE 16.15: Referendumul pentru alipirea Crimeei la Rusia este ilegal

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a catalogat joi drept "ilegitimă" decizia Parlamentului din Crimeea de a cere alipirea peninsulei ucrainene Rusiei, relatează AFP.

Iaţeniuk a mai declarat în faţa presei, în urma unei întâlniri cu liderii UE la Bruxelles, că referendumul anunţat în Crimeea la 16 martie "nu are nicio bază legală".


Parlamentari prorusi din Crimeea vor alipirea cu Rusia

Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia sau o autonomie net consolidată, a precizat deputatul Grigori Ioffe. Parlamentul acestei republici autonome a prevăzut organizarea, la 30 martie, a unui referendum dar care se referă doar o simplă consolidare a autonomiei, a declarat pentru AFP unul dintre oficiali.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost informat în legătură cu cererea Parlamentului local din Crimeea de a fi alipită Federaţiei ruse, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


"Această informaţie (despre cererea Parlamentului local al Crimeei) tocmai ne-a parvenit, preşedintele a fost informat", a declarat Peskov, citat de agenţia oficială Itar-Tass.