monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliul de Securitate ONU a început a patra reuniune pe tema crizei din Ucraina

Consiliul de Securitate ONU a început, joi, o nouă reuniune cu uşile închise pe tema crizei ucrainene.

Consiliul de Securitate ONU a început a patra reuniune pe tema crizei din Ucraina

Această reuniune a fost convocată la cererea Marii Britanii. Este vorba despre cea de a patra reuniune în decurs de o săptămână a Consiliului pe tema crizei ucrainene, informează Mediafax.

Reuniunea va fi consacrată incidentului care l-a vizat pe emisarul ONU în Crimeea, Robert Serry, care a fost nevoit să pună capăt misiunii după ce a fost ameninţat de către bărbaţi înarmaţi. Adjunctul secretarului general ONU, Jan Eliasson, aflat în prezent la Kiev, va prezenta, la rândul său, un raport al misiunii desfăşurate până în prezent în Ucraina.


De asemenea, cei 15 membri vor "evoca unele evoluţii foarte tulburătoare, între care consolidarea prezenţei trupelor ruse şi decizia Parlamentului din Crimeea de a cere alipirea (acestei regiuni ucrainene) la Rusia", a anunţat ambasadorul britanic Mark Lyall Grant.

Ultima reuniune a avut loc luni şi s-a încheiat fără a se ajunge la progrese. Rusia a fost criticată de către partenerii săi, însă nu şi-a modificat poziţia.


Consiliul nu a publicat nicio declaraţie după reuniune.

Rusia, membră permanentă a Consiliului, dispune de un drept de veto şi poate bloca toate luările de poziţie a Consiliului de Securitate.