monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident de circulaţie la Tureni: un şofer a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de o casă

Un tânăr de 26 ani din Câmpia-Turzii a fost grav rănit într-un accident de circulaţie pe DN1, pe raza localităţii Tureni, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un imobil.

Tânărul, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1, pe raza comunei Tureni, cu direcţia Turda - Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un imobil din zonă.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, rănirea uşoară a unei pasagere în vârstă de 49 ani şi avarierea unui autoturism şi a unui imobil, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 16.000 lei.


Poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.