monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pensionarii au servit „Politică și delicatețuri” de la Mircea Dinescu

Pensionarii au servit „Politică și delicatețuri” de la Mircea Dinescu

Prima ediție a emisiunii „Politică şi delicateţuri”, realizată de poetul Mircea Dinescu și difuzată duminică, 9 martie, pe TVR 1, orele 14:30 – 15:20, a avut o audiență medie 146.000 de telespectatori pe minut, majoritatea pensionari din mediul urban.

„Politică și delicatețuri”, emisiunea de rețete culinare ținută de poetul Mircea Dinescu, reprofilat în masterchef, a fost urmărită în mediul urban cu precădere de un public masculin: 54,2%, potrivit Forbes.

Cei mai mulți telespectatori ai lui Mircea Dinescu au vârste de peste 65 de ani: 42,7%. Orășenii între 55 – 64 de ani au reprezentat 21,8% din totalul telespectatorilor, iar cei cu vârste între 45 și 54 de ani au avut o pondere de 21,6%. Grupa de vârstă 35 – 44 de ani a deținut o cotă de 7,4%.


Potrivit aceleaşi surse, în funcție de educație, publicul urban al emisiunii se prezintă astfel: studii superioare – 33,2%, studii medii – 40,2% și studii primare – 26,4%.

Pe tronsonul orar 14:30 – 15:20, în care a fost difuzat „Politică şi delicateţuri”, TVR 1 a fost depășit în audiență de Pro TV, Antena 1 (reluare „Next Star” cu Dan Negru – o medie de 510.000 de telespectatori pe minut), Antena 3 și România TV, dar a avut audiențe mei bune decât programele de pe B1 TV și Realitatea TV.